Galerii de fotbal sau armate de mercenari? „Ultrașii” lui Dinamo sunt folosiți în scopuri politice, cei ai Stelei în răfuielile finanțatorului. Petrolul își cumpără loialitatea, iar Rapid a îmbogățit liderii suporterilor

Galerii de fotbal sau armate de mercenari?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Evenimentul organizat de premierul Victor Ponta sâmbătă, cu prilejul lansării candidaturii la președinție, a reprezentat o știre și pentru lumea fotbalului. La câteva ore după adunarea de pe Național Arena, suporterii lui Dinamo București au afișat o serie de bannere prin care contestau puternic prezența în grupul de susținători PSD a lui Elias Bucurică, șeful de galerie din Ștefan cel Mare. Acesta din urmă s-a ocupat, alături de alți membri ai galeriei lui Dinamo, de coregrafia pregătită pentru Victor Ponta. Din acest motiv, la meciul Dinamo – CSMS Iași, galeria prezentă în tribunele stadionului din Ștefan cel Mare a afișat mai multe mesaje anti-Ponta și anti-Bucurică.

Este doar ultimul dintr-o serie de episoade care ilustrează felul în care galeriile marilor echipe din București au fost folosite, de-a lungul timpului, drept mase de manevră. Numărul mare, disponibilitatea de a trece dincolo de limitele legii, dar și dependența de bani a făcut din unele părți ale galeriilor Stelei, a lui Dinamo sau a Rapidului adevărate „armate private” ale diverșilor finanțatori care s-au perindat prin fotbalul românesc. Liderii grupurilor de suporteri au fost răsplătiți, pentru loialitatea lor, cu bani sau cu oportunitatea de a-și deschide mici afaceri cu domenii de activitate legate de imaginea clubului. Loialitatea lor a mers, de cele mai multe ori, doar până în clipa în care finanțarea a fost tăiată.


Îmbrăcați în tricouri de culoare roșie cu sigla UNPR, suporterii lui Dinamo conduși de Elias Bucurică au fost cea mai activă ramură de susținători de la mitingul în care Victor Ponta și-a anunțat candidatura la președinție. Foto: Mediafax


Răsplata loialității lui Bucurică: dreptul de a valorifica Piața de electrocasnice Obor

Episodul cu care am deschis acest articol l-a avut în prim plan pe Elias Bucurică, lider de galerie care a fost în prim plan acum patru ani, în 2010, la un alt eveniment politic. Mobilizat de Gabriel Oprea, Bucurică, ajutat de alți membri ai galeriei lui Dinamo, a coordonat la portavoce glasul comun al susținătorilor candidaturii lui Neculai Onțanu la Primăria Capitalei. Motivat suficient, Bucurică uitase și de dragostea pentru Dinamo, reușind să mobilizeze partea galeriei dinamoviste și pentru a-l încuraja pe Anghel Iordănescu, om cu trecut stelist, în momentul în care „generalul” i-a continuat discursul lui Onțanu. Om de încredere al lui Gabriel Oprea, lider UNPR, formațiune politică ce și-a exprimat susținerea față de candidatura lui Ponta, Bucurică a repetat episodul din 2010 și pe Național Arena. „Ultrașii” conduși de el au fost cea mai zgomotoasă parte a unui stadion în care erau 70.000 de oameni, iar experiența din fotbal i-a ajutat să facă și spectacol cu steaguri și bannere. Dinamoviștii lui Bucurică au fost ușor de identificat, purtau tricouri roșii cu UNPR.


Ultrașii Stelei au taxat galeria lui Dinamo și legătura lui Elias Bucurică, unul dintre liderii acesteia, cu Piața Obor din Capitală. Foto: fcsteaua.ro

Ce câștiga Bucurică în urma loialității față de liderii partidului? Dreptul de a opera după bunul plac în piața de electrocasnice Obor, acolo unde a câștigat prin licitație un contract de concesionare a spațiilor comerciale. În 2012, jurnaliștii Antena 1 au filmat cu camera ascunsă în Piața Obor, acolo unde, potrivit acestora, Elias Bucurică înregistrase un profit de circa 500.000 de euro din construirea spațiilor comerciale de 4 metri pătrați și închirierea lor către vânzătorii de electrocasnice. Răsplata lui Bucurică a venit în urma relației de apropiere cu Neculai Onțanu, primar în sectorul în care este amplasată piața. În plus, Bucurică are dreptul de a comercializa băuturi răcoritoare și snacks-uri la stadionul Dinamo, de unde și mesajul de pe bannerul galeriei Stelei din imaginea de mai sus.


Elias Bucurică are la activ mai multe interdicții de a păși pe un stadion de fotbal după ce a fost implicat, de-a lungul timpului, la confruntări violente între fani și forțele de ordine


Liderul galeriei Stelei, folosit pentru a închide gura contestatarilor

Gigi Becali, finanțatorul Stelei, a fost unul dintre oamenii care s-au orientat rapid, la intrarea în fotbal, pentru a-și asigura liniștea în peluză. „Vremurile au devenit tulburi când a venit Becali împreună cu Clanul Sportivilor pe stadion și l-au dat afară pe Jean Pavel”, mărturisea un suporter stelist pentru Adevărul. În locul lui Pavel, Becali l-a uns pe Gheorghe Mustață, personaj cu trecut dubios, cel a cărui loialitate a fost răsplătită. În momentul în care magazinul oficial al Stelei a fost desființat, Mustață a fost unul dintre beneficiarii drepturilor de a vinde produse cu însemnele celui mai titrat club din România sub titulatura de „magazin al suporterilor”. Amplasat în Mall Grand Arena din cartierul Berceni, magazinul lui Mustață este susținut inclusiv de către club prin diverse acțiuni de promovare la care Steaua și-a trimis cei mai importanți jucători. În acest context, Becali a avut un aliat puternic, în persoana liderului „Peluzei Nord”, în lupta pentru a-i reduce la tăcere pe ultrașii de la „Peluza Sud”, facțiune care l-a contestat ani buni pe finanțator.  

Gheorghe Mustață este în acest moment în închisoare după ce a fost arestat la finalul lunii iunie 2014. Liderul de galerie este acuzat că nu a respectat programul de supraveghere judiciară în dosarul în care este acuzat de tentativă de omor. El primise o condamnare de 7 ani și șase luni de închisoare într-un dosar în care este acuzat, alături de 41 de persoane, pentru inițierea sau constituirea unui grup infracțional, violență și șantaj. Mustață a fost acuzat și pentru complicitate la tentativă de omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, complicitate la șantaj și constituirea unui grup infracțional organizat.


Gheorghe Mustață este unul dintre membrii grupării Clanul Sportivilor, una dintre cele mai temute grupări interlope care acționează în București


Ioan Becali: „Le-am dat celor din PCH buget de 100 de milioane și 90 de milioane pentru 6 deplasări”

Modelul implementat cu succes la Steaua a fost model și pentru rivala Dinamo. Cristi Borcea s-a numărat printre primii finanțatori acuzați că plătește fanii pentru a-și asigura liniștea și pentru a-și denigra rivalii din conducere. În 2005, fanii lui Dinamo acuzau pe forumuri faptul că galeria era plătită de Borcea pentru a-l înjura pe Ionel Dănciulescu, fotbalist care tocmai alesese banii chinezilor de la Shandong Luneng. Autointitulați „ultrași liberi”, fanii lui Dinamo au fost de multe ori dați de gol chiar de către șefii lor ca fiind beneficiarii unor sume mari de bani pentru a-și desfășura „activitatea”. Un articol apărut pe unul dintre site-urile suporterilor lui Dinamo în 2005 menționa faptul că Ioan Becali, președintele de atunci al lui Dinamo, avusese o confruntare violentă cu o parte a PCH (Peluza Cătălin Hîldan). În replică, oficialul clubului a dezmințit totul, însă a oferit informații cu privire la relația conducere-fani. „A fost un dialog civilizat, fără răfuieli, fără săbii și alte invenții apărute pentru a face scandal la Dinamo. Le-am spus că nu mai putem cheltui sumele de anii trecuți pentru suporterii din PCH. Am acordat un buget de 100 de milioane, plus încă 90 de milioane pentru 6 deplasări„, spunea Ioan Becali. Același Ioan Becali vorbea, acum câțiva ani, despre faptul că acționarii lui Dinamo plăteau facturile telefoanelor mobile șefilor de galerie. 

Galeria Petrolului a trecut la amenințări atunci când Dan Capră a oprit „sponsorizările”

Una dintre cele mai violente galerii din România în exprimare, cea a Petrolului, a primit în ultimii ani bani de la finanțatorul clubului. Dan Capră a făcut acest lucru public: „Recunosc, încă de la început, că am susținut financiar deplasările suporterilor, dar totul a degenerat în momentul în care sumele cerute erau din ce în ce mai mari, de multe ori nejustificate, ducându-mă cu gândul că destinația banilor poate fi și alta. Totul a culminat cu solicitarea de a contribui cu suma de 200 de milioane de lei pentru a pregăti coregrafia de la meciul cu Dinamo„. Dan Capră a susținut într-un comunicat postat pe site-ul clubului că atunci când nu le-a mai putut oferi celor din galerie sumele cerute, suporterii au început să îl amenințe. „Au fost amenințări voalate, presiuni de tot felul la adresa mea, la adresa antrenorului principal, a echipei care a fost „vizitată” de mai multe ori la antrenamente de către grupul „de presiune”


Dependența Petrolului de banii de la bugetul local a fost subiect de ironie în schimbul de mesaje de la un meci contra Stelei

„Iubirea fără sfârșit” l-a ținut pe Gigi Corsicanu’ doar până la prima propunere din partea lui Cristi Borcea

Băieții deștepți din fruntea galeriei echipelor cu tradiție din București au reușit să strângă averi consistente în urma activității lor. Un astfel de exemplu este și fostul lider al ultrașilor lui Rapid București. „Eu am un restaurant în cadrul clubului Rapid, două spălătorii auto și o stație de alimentare cu GPL„, își justifica averea, în urmă cu câțiva ani, Gheorghe Răducan, zis și Corsicanu. Astfel, fostul lider de galerie profita de pe urma fanilor care veneau la meciuri și cumpărau răcoritoare sau snacks-uri de la magazinul său. În plus, se pare că dăruirea pentru culorile echipei dura atât timp cât fotbaliștii erau pe teren. Stația de alimentare cu GPL despre care vorbea Corsicanu era deținută în asociere cu Cristi Borcea, finanțator al lui Dinamo în acea perioadă, rivalii din galerie pomenind chiar faptul că Răducan a fost cel care i-a propus lui Borcea asocierea.

În 2012, un fan al Rapidului a trimis o scrisoare către redacția ProSport în urma unui conflict existent la acel moment între ultrașii conduși de Corsicanu’ și portarul Dani Coman. Anonim, fanul revoltat mărturisea faptul că liderii galeriei Rapidului au transformat clubul într-o „afacere de familie și o masă de manevră aservită șefului de galerie”. „Dacă Stăpânul ar întreba, ca în filmul Cel mai iubit dintre pământeni: „Bă, cine sunt eu pentru voi?”, glasurile paharnicilor coriști ar striga la unison: DUMNEZEU! Dumnezeul vostru, bă! Nu al rapidiștilor adevărați. Nu al celor care știu cât costă biletul pe Giulești, ci al celor care vând Cola la stadion. Nu al celor care răgușesc pentru echipă, ci al celor care vând în restaurantul tău de la stadion. Al celor care încasează bani și pe parcările de sub pod. Al celor care merg cu echipa în avion.. Al celor care primesc valize cu bani pentru a se auzi imnul lui Dinamo pe Giulești„, spunea suporterul rapidist, acuzând direct relația profitabilă pe care Corsicanu’ o avea cu clubul. Fostul lider de galerie a îngroșat și el rândul celor care au avut interdicții de a intra pe stadioane. În 2008, Gheorghe Răducan a primit o interdicție de 2 ani pentru că a pătruns pe gazon la un meci cu Dinamo și a intrat în conflict cu fanii clubului vizitator.

articol realizat de Florin Lungu

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor:
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor: "I-am spus lui George. Să facem bine!"
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×